În vremea aceea, fiind Iisus singur, au venit ucenicii Lui și, împreună cu cei doisprezece, Îl întrebau despre pilda semănătorului. Și le-a răspuns: Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde, ca, uitându-se, să nu vadă și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă și să fie iertați. Și le-a zis: Nu pricepeți pilda aceasta? Dar cum veți înțelege toate pildele? Semănătorul seamănă cuvântul. Cele de lângă drum sunt aceia în care se seamănă cuvântul și, când îl aud, îndată vine Satana și ia cuvântul cel semănat în inimile lor. Cele semănate pe loc pietros sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc îndată cu bucurie, dar n-au rădăcină în ei, ci țin până la un timp; apoi, când se întâmplă strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintesc. Și cele semănate între spini sunt cei ce ascultă cuvântul, dar grijile veacului și înșelăciunea bogăției și poftele după celelalte pătrunzând în ei, înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar cele semănate pe pământul cel bun sunt cei ce aud cuvântul și-l primesc și aduc roade: unul treizeci, altul șaizeci și altul o sută. Și le zicea: Se aduce, oare, făclia ca să fie pusă sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să fie pusă în sfeșnic? Căci nu e nimic ascuns ca să nu se dea pe față; nici nu a fost ceva tăinuit decât spre a fi arătat. Cine are urechi de auzit, să audă!

Fraților, mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare. M-am făcut ca unul fără minte, lăudându-mă. Voi m-ați silit! Căci se cuvenea să vorbiți voi de bine despre mine, pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât cei mai de frunte dintre apostoli, deși nu sunt nimic. Dovezile mele de apostol s-au arătat la voi în toată răbdarea, prin semne, prin minuni și prin puteri. Căci cu ce sunteți voi mai prejos decât celelalte Biserici, decât numai că eu nu v-am fost povară? Dăruiți-mi mie această nedreptate. Iată, a treia oară sunt gata să vin la voi și nu vă voi fi povară, căci nu caut ale voastre, ci pe voi. Pentru că nu copiii sunt datori să agonisească pentru părinți, ci părinții pentru copii. Deci eu foarte bucuros voi cheltui și mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deși, iubindu-vă mai mult, eu sunt iubit mai puțin. Dar fie! Eu nu v-am împovărat. Ci, fiind isteț, v-am prins cu înșelăciune. Am tras eu folos de la voi, prin vreunul din aceia pe care i-am trimis? L-am rugat pe Tit și am trimis, împreună cu el, pe fratele. V-a asuprit Tit cu ceva? N-am umblat noi în același duh? N-am călcat noi pe aceleași urme? De mult vi se pare că ne apărăm față de voi. Dar noi grăim în Hristos, înaintea lui Dumnezeu. Și toate acestea, iubiții mei, pentru zidirea voastră.